Fiecare far are o singură funcție: proiectează lumina suficient de departe pe șosea pentru ca un șofer să poată reacționa. Primele versiuni erau lămpi cu acetilenă fixate cu șuruburi pe trăsuri de cai. Becurile electrice au apărut în jurul anului 1912, iar unitățile cu fascicul etanș au dominat mașinile americane din 1940 până în anii 1980, când carcasele compozite și becurile cu halogen înlocuibile au preluat controlul.

Farurile moderne sunt sisteme proiectate special, nu doar lămpi. Reflectoarele și lentilele proiectoarelor modelează fasciculul luminos astfel încât acesta să ilumineze drumul fără a orbi traficul din sens opus. Sursele cu halogen, xenon HID și LED produc fiecare temperaturi de culoare și durate de viață diferite. Sistemele Matrix LED și adaptive direcționează acum lumina în jurul vehiculelor din față.

Tipuri comune de faruri

• Halogen: ieftin, lumină galbenă caldă, durată scurtă de viață.
• Xenon HID: lumină cu arc alb strălucitor, necesită balast.
• LED: eficient, de lungă durată, aprindere instantanee.
• Laser: doar cu fascicul lung, rază foarte lungă de acțiune, scump.

Reglementările diferă drastic. Europa permite fascicule adaptive avansate, lucru pe care Statele Unite l-au permis abia recent. Un far ars este un defect de siguranță în majoritatea jurisdicțiilor, iar fasciculele nealiniate nu trec inspecția în multe locuri.