Polenizarea încrucișată este transferul de polen de la floarea unei plante la stigmatul unei flori de pe o plantă diferită din aceeași specie, rezultând recombinarea genetică la urmași. Aceasta contrastează cu autopolenizarea, unde polenul se transferă în cadrul aceleiași flori sau plante. Polenizarea încrucișată este facilitată de vectori biotici, cum ar fi albinele, fluturii, moliile, păsările și liliecii, sau de agenți abiotici, inclusiv vântul și apa. Multe culturi - inclusiv merele, perele, migdalele, castraveții, dovleceii și rapița - depind de polenizarea încrucișată pentru o legare și un randament bun al fructelor, iar cultivatorii plantează adesea soiuri de polenizatori sau introduc stupi de albine melifere. Mecanismele care promovează polenizarea încrucișată includ autoincompatibilitatea, dicogamia (momentul decalat al organelor masculine și feminine) și heterostilia (forme diferite de flori). Polenizarea încrucișată crește diversitatea genetică, care este importantă pentru adaptarea și ameliorarea culturilor. Cu toate acestea, poate provoca și un flux genetic nedorit între culturile convenționale, organice și modificate genetic, ridicând îngrijorări cu privire la puritatea și coexistența semințelor.