Apicultura este creșterea și gestionarea științifică a coloniilor de albine melifere, în principal din genul Apis, în special albina meliferă vestică (Apis mellifera) și albina meliferă estică (Apis cerana). Practica datează de cel puțin 4.500 de ani, cu dovezi din Egiptul antic, unde albinele erau ținute în cilindri de lut, iar mierea era folosită în ofrande și în medicină. Vânătoarea tradițională de miere a cedat ulterior locul stupilor cu faguri ficși, iar în 1851 Lorenzo Langstroth a brevetat stupul cu cadru mobil, revoluționând apicultura permițând inspecția fără a distruge fagurii. Alte etape importante includ invenția extractorului de miere de către Franz Hruschka în 1865 și a afumătorului. Apicultura modernă acoperă nutriția coloniilor, creșterea mătcilor, gestionarea bolilor și paraziților (în special Varroa destructor), contractele de polenizare și producția de miere, ceară de albine, propolis și lăptișor de matcă. Apicultorii se confruntă cu provocări tot mai mari din cauza tulburării de colaps al coloniilor, a expunerii la pesticide, a pierderii habitatului și a variabilității climatice. Apicultura contribuie semnificativ la securitatea alimentară globală, deoarece aproximativ o treime din producția agricolă depinde de polenizarea animalelor.