Un vot direct al electoratului asupra unei chestiuni publice specifice este un plebiscit. Termenul este adesea folosit pentru consultări cu caracter consultativ sau care privesc suveranitatea și statutul teritorial, deși utilizarea se suprapune cu referendumul.

Guvernele convoacă plebiscite pentru a legitima decizii majore, pentru a rezolva dispute interne sau pentru a demonstra sprijinul popular. Formularea întrebării, corectitudinea campaniei și caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al rezultatului afectează semnificația politică a rezultatului. Observatorii internaționali monitorizează uneori plebiscite care au legătură cu autodeterminarea.

Plebiscitele pot clarifica preferințele publice pe care alegerile obișnuite le lasă ambigue. De asemenea, acestea pot fi manipulate de regimuri autoritare care caută o aparență de consimțământ. Calitatea procesului determină dacă exercițiul consolidează sau slăbește legitimitatea democratică.

Un plebiscit clar formulat și corect organizat poate rezolva o problemă pe care politicienii singuri nu ar putea-o rezolva.