O cerință de rezervă este fracțiunea minimă din depozitele pe care băncile trebuie să o dețină ca rezervă. Nu o pot împrumuta. Cerința este stabilită de banca centrală și se aplică conturilor de tranzacționare, cum ar fi conturile curente. Dacă cerința este de 10% și o bancă are depozite de 100 de milioane de dolari, aceasta trebuie să dețină rezerve de 10 milioane de dolari și poate împrumuta restul de 90 de milioane de dolari.

Rezerva minimă obligatorie este un instrument de politică monetară. Creșterea acesteia reduce suma pe care băncile o pot împrumuta, ceea ce înăsprește creditarea. Reducerea acesteia crește capacitatea de creditare. În practică, băncile centrale o modifică rareori, deoarece efectele sunt directe și greu de prevăzut. Operațiunile de piață deschisă și politica ratei dobânzii sunt instrumente preferate.

Statele Unite și-au redus obligativitatea rezervelor minime la zero în martie 2020. Rezerva Federală a susținut că rezervele erau abundente și că regulile de capital și lichiditate erau suficiente pentru a controla riscul. Alte țări încă utilizează obligativitatea rezervelor minime. China le ajustează frecvent pentru a gestiona creșterea creditului. Brazilia le folosește pentru a descuraja intrările de capital pe termen scurt.

Rezervele minime obligatorii nu sunt aceleași cu cerințele de capital. Rezervele sunt numerar sau depozite la banca centrală, deținute pentru a acoperi retragerile. Capitalul este diferența dintre active și pasive, deținute pentru a absorbi pierderile. Ambele contează, dar servesc unor scopuri diferite. O bancă își poate îndeplini cerințele de rezervă și totuși poate da faliment dacă nu are capital.