Între Marte și Jupiter se află un inel de resturi stâncoase numit centura de asteroizi. Nu este un câmp dens de roci care se prăbușesc, așa cum sugerează filmele. Centura este în mare parte spațiu gol. Masa sa totală este de aproximativ 4% din cea a Lunii, iar cel mai mare obiect, Ceres, conține o treime din această masă. Dacă ai sta pe un asteroid, este puțin probabil să vezi un altul fără un telescop.

Centura există deoarece gravitația lui Jupiter a împiedicat materialul de acolo să se coaguleze într-o planetă. Atracția planetei gigantice a agitat regiunea, împiedicând planetesimalele să se stabilizeze pe orbite stabile. Ceea ce a rămas este o populație dispersată de corpuri stâncoase, cu grupuri distincte bazate pe compoziția și caracteristicile lor orbitale.

Centura nu este statică. Coliziunile despart asteroizii, iar rezonanțele gravitaționale cu Jupiter îi azvârlesc pe unii dintre ei spre interiorul sistemului solar. Acei asteroizi care scapă devin asteroizi din apropierea Pământului și, ocazional, meteoriți care aterizează pe Pământ.