Un alergător se aliniază la o cursă locală știind că singurul premiu este o medalie și satisfacția personală. Acel concurent este un amator. Amatorii participă fără a fi plătiți pentru performanța lor.

Distincția separa cândva sportivii olimpici de profesioniști, deși linia s-a estompat în multe sporturi. Astăzi, statutul de amator încă contează în atletismul universitar, în anumite competiții internaționale și în ligile comunitare. Amatorii adesea echilibrează antrenamentul cu locurile de muncă sau studiile, finanțându-și propriul echipament și deplasările.

Forma pură de competiție rămâne atractivă pentru mulți. Fără presiune salarială, accentul rămâne pe perfecționare, camaraderie și competiția în sine. Organismele de conducere stabilesc reguli clare cu privire la cheltuielile care pot fi acoperite fără a pune în pericol statutul de amator.

Majoritatea oamenilor care practică sport o fac ca amatori, iar angajamentul lor menține în viață nivelul de popularitate.