La mijlocul secolului al XIX-lea, în Persia, un tânăr negustor pe nume Mirza Husayn-Ali s-a declarat purtător al unei noi revelații. El a luat titlul de Baha'u'llah, „Slava lui Dumnezeu”, și a propovăduit că marile religii ale lumii sunt capitole succesive într-un singur curriculum divin. Credința Baha'i a izvorât din această afirmație.

Convingerile sale centrale sunt unicitatea lui Dumnezeu, unicitatea religiei și unicitatea umanității. Profeți precum Avraam, Moise, Isus, Mahomed și Buddha sunt considerați manifestări ale aceleiași voințe divine, fiecare potrivit epocii în care a apărut. Scrierile lui Baha'u'llah însuși cer eliminarea prejudecăților, egalitatea dintre femei și bărbați, educația universală și un sistem federal mondial capabil să asigure pacea. Credința nu are cler; adunările spirituale locale și naționale alese de comunitate se ocupă de administrație, iar o Casă Universală a Dreptății din Haifa îndrumă comunitatea globală.

Persecuția a marcat istoria sa încă de la început. Primii credincioși din Iran se confruntau cu închisoarea și execuția; acest tipar continuă în forme mai blânde sau mai acute în mai multe țări. În ciuda acestei presiuni, comunitatea s-a răspândit în majoritatea națiunilor și numără câteva milioane de adepți. Rugăciunea zilnică, postul anual și un calendar de nouăsprezece luni modelează viața privată și comunitară a bahailor.

Credința nu se prezintă ca o ruptură cu trecutul, ci ca ultima etapă a unei conversații în desfășurare între divin și uman.