Adaptarea senzorială este diminuarea sensibilității care apare la o stimulare constantă, neschimbată. După o scurtă perioadă de timp, stimulul nu mai este observat.

O piscină rece pare șocantă la început, apoi doar rece. Un miros persistent dispare din conștientizare. Presiunea hainelor pe piele dispare în câteva clipe. Celulele receptoare și căile neuronale care le urmează își reduc rata de activare atunci când semnalul rămâne constant, eliberând sistemul pentru a detecta schimbarea. Adaptarea este rapidă pentru miros și atingere, mai lentă pentru vedere în majoritatea condițiilor și aproape absentă pentru durere.

Procesul este adaptiv. Conștientizarea continuă a stimulilor neschimbați ar fi costisitoare din punct de vedere metabolic și inutilă din punct de vedere informațional. Răspunzând preferențial la schimbare, sistemele senzoriale rămân detectori eficienți ai evenimentelor care pot necesita acțiune. Adaptarea completă poate fi prevenită prin mișcări oculare mici, variații ale stimulării sau explorare activă.

Ceea ce nu se schimbă încetează curând să mai fie simțit. Aceasta este adaptarea senzorială.