Teoria reducerii impulsului propune că o nevoie fiziologică creează o stare de tensiune activată - un impuls - care motivează organismul să satisfacă nevoia și, prin urmare, să reducă tensiunea. Ciclul restabilește echilibrul intern.

Clark Hull a dezvoltat cea mai sistematică versiune a teoriei. Foamea apare dintr-o nevoie de nutrienți; impulsul împinge animalul să caute hrană; mâncatul reduce impulsul și, prin urmare, îl întărește. Setea, reglarea temperaturii și alte sisteme homeostatice urmează aceeași logică. Un comportament care reduce cu succes impulsul devine mai probabil în viitor.

Teoria ia în considerare bine motivele biologice de bază, dar se luptă cu comportamentele care cresc, mai degrabă decât reduc, excitația - curiozitatea, joaca și căutarea entuziasmului. De asemenea, subestimează rolul stimulentelor externe și al așteptărilor cognitive. Teoriile ulterioare ale motivației au păstrat ideea de impuls, adăugând în același timp valoare stimulativă, excitație optimă și evaluări cognitive.

Atunci când o nevoie se dezvoltă și comportamentul este îndreptat spre a o alina, teoria reducerii impulsului oferă în continuare o descriere clară și economică.