Cunoașterea este mai mult decât o credință. Poți crede ceva fals. Poți crede ceva adevărat din întâmplare. Cunoașterea necesită justificare. Analiza standard, din Theaitetus de Platon, definește cunoașterea ca o credință adevărată justificată. Știi ceva dacă este adevărat, crezi în el și ai motive întemeiate să crezi. Edmund Gettier a subminat această definiție în 1963 cu cazuri în care cineva a justificat credința adevărată, dar totuși nu știe. Într-un caz, Smith are dovezi că Jones deține un Ford și deduce că fie Jones deține un Ford, fie Brown este în Barcelona. Jones nu deține un Ford, dar Brown se întâmplă să fie în Barcelona. Smith a justificat credința adevărată, dar nu știe.

Filosofii au propus numeroase răspunsuri. Unii adaugă o a patra condiție, cum ar fi lipsa lemelor false sau fiabilitatea. Alții susțin că cunoștințele sunt un concept primitiv. Alții își mută atenția asupra procesului prin care se formează credințele. Externaliștii susțin că justificarea depinde de faptele despre mediul cunoscătorului, nu doar de ceea ce acesta poate accesa. Internaliștii susțin contrariul. Dezbaterea continuă, iar cazurile Gettier rămân un test pentru orice teorie a cunoașterii.

Tipuri de cunoștințe

• Propozițional.
• Procedural.
• Cunoștință.
• Tacit.

Cunoașterea nu este același lucru cu certitudinea. Poți ști ceva și totuși să fii deschis la revizuire.