Te trezești. Camera e întunecată, gura ta are gust de cupru și undeva latră un câine. Știi toate acestea fără să încerci. Această cunoaștere – prezența simțită a propriei experiențe – este conștiință. Nu este același lucru cu inteligența, memoria sau chiar starea de veghe. O persoană aflată în vis poate fi conștientă de un tigru care o urmărește în timp ce corpul îi stă nemișcat. Un somnambul poate urca scările cu ochii deschiși și nu poate raporta nimic.

Filosofii împart conceptul în două probleme. Problema ușoară se întreabă cum procesează creierul informațiile, le stochează și le folosește pentru a ghida comportamentul. Problema dificilă se întreabă de ce oricare dintre aceste procese se simte ca ceva anume. Poți cartografia fiecare neuron care se activează atunci când cineva miroase un trandafir, dar mirosul în sine - dulceața, amintirea pe care o declanșează - rămâne încăpățânat de privat.

Distincții cheie

• Conștiință fenomenală
• Acces la conștiință
• Conștiință de sine

Oamenii de știință studiază conștiința prin imagistica cerebrală, anestezie și tulburări precum vederea oarbă, în care pacienții răspund la indicii vizuale pe care nu le pot vedea. Câmpul rămâne împărțit între cei care așteaptă un răspuns neuronal și cei care suspectează că întrebarea în sine este formulată greșit.