Sângele trebuie să se coaguleze pentru a opri sângerarea, dar cheagurile care se formează acolo unde nu sunt necesare pot fi ucigașe. Un anticoagulant încetinește procesul de coagulare, reducând riscul de accident vascular cerebral, tromboză venoasă profundă și embolie pulmonară. Aceste medicamente nu dizolvă cheagurile existente. Ele previn formarea unora noi și împiedică creșterea celor existente.

Agentul clasic este warfarina, un antagonist al vitaminei K utilizat încă din anii 1950. Necesită analize de sânge regulate pentru a verifica INR-ul, o măsură a timpului de coagulare, deoarece intervalul oral de dozare este îngust. Alimentele și alte medicamente interacționează constant cu acesta. Noile anticoagulante orale directe, precum apixabanul și rivaroxabanul, acționează mai rapid, necesită mai puțină monitorizare și au înlocuit în mare măsură warfarina pentru multe indicații, deși warfarina încă deține teren pentru valvele cardiace mecanice.

Puncte cheie pentru oricine ia aceste medicamente:

• Risc de sângerare. Tăieturile minore durează mai mult până se opresc. Sângerarea gravă este principala preocupare.
• Agenți de inversare a efectelor. Vitamina K pentru warfarină, antidoturi specifice pentru medicamentele mai noi.
• Interacțiuni. AINS, unele antibiotice și anumite alimente modifică efectul.
• Monitorizare. Warfarina necesită verificări regulate ale INR; anticoagulantele orale alternative necesită teste periodice ale funcției renale și hepatice.

Heparina, administrată prin injecție, acționează mai rapid și este utilizată în spitale pentru situații acute.