Poezia dramatică prezintă o poveste sau o situație prin intermediul discursului unuia sau mai multor personaje, mai degrabă decât prin narațiune la persoana a treia. Ocupă granița dintre lirică și dramă.

Monologul dramatic este cel mai familiar tip modern, dar categoria include și piese în versuri, poezii dialogate și orice poem în care vocea aparține unui personaj distinct de poet. Accentul cade pe voce, ocazie și revelarea personajului prin vorbire. Cititorii aud din întâmplare, în loc să fie abordați direct de autor.

Poezia dramatică permite explorarea unor perspective pe care poetul nu le împărtășește neapărat. Poate pune în scenă conflict, ironia și complexitatea psihologică în cadrul formei comprimate a versurilor. Interpretarea este adesea implicită; multe poezii dramatice capătă forță atunci când sunt citite cu voce tare sau puse în scenă. Genul a înflorit ori de câte ori poeții au dorit intensitatea liricii fără limitarea unei singure voci autobiografice.

Când o poezie vorbește prin intermediul unor personaje inventate, mai degrabă decât în ​​persoana poetului însăși, este poezie dramatică.