Punctul culminant este punctul de cea mai mare tensiune sau cea mai mare intensitate emoțională dintr-o narațiune. Este momentul spre care acțiunea ascendente se dezvoltă și după care povestea se îndreaptă spre rezoluție.

Într-o poveste de mister, punctul culminant poate fi confruntarea cu vinovatul; într-o tragedie, poate fi alegerea ireversibilă sau revelația care pecetluiește soarta protagonistului. Termenul se poate referi și la o figură retorică în care ideile sunt aranjate în ordine crescătoare a importanței. În structura intrigii, însă, desemnează vârful dramatic. Tot ce are loc înainte pregătește terenul; tot ce urmează după el se ocupă de consecințe.

Un punct culminant bine pregătit pare atât surprinzător, cât și inevitabil. Dacă ajunge prea devreme, restul poveștii se lasă în urmă; dacă este amânat prea mult, apare nerăbdarea. Structura înconjurătoare - acțiune ascendentă, acțiune descendentă, deznodământ - există în mare parte pentru a da punctului culminant efectul său deplin.

Scena în care conflictul central atinge intensitatea sa decisivă este punctul culminant.