O aluzie este o referință indirectă la o persoană, un loc, un eveniment sau o operă literară pe care scriitorul se așteaptă ca cititorul să o recunoască. Aceasta împachetează sens în câteva cuvinte, împrumutând rezonanța a ceva deja familiar.

Când un personaj este numit „Prometeu al zilelor noastre”, aluzia aduce cu sine întregul mit al aducător de foc și al pedepsei sale. Piesele lui Shakespeare sunt pline de aluzii biblice și clasice; romanele și filmele moderne continuă această practică, uneori atât de superficial încât doar o parte a publicului surprinde referința. Metoda funcționează doar atunci când este prezentă cunoștințele culturale comune; o aluzie obscură se dovedește a fi neclară sau pur și simplu nedumeritoare.

Aluzia diferă de citatul sau citarea directă. Este o aluzie superficială, adesea nerostită, care invită cititorul să completeze conexiunea. Suprautilizarea poate face ca un text să pară aglomerat sau pretențios, însă o aluzie bine plasată adâncește tonul, stabilește ironia sau aliniază discret povestea prezentă cu o tradiție mai amplă.

Un singur nume sau o singură expresie poate deschide o ușă către o întreagă poveste anterioară. Aceasta este economia aluziei.