Un „free rider” beneficiază de ceva fără a plăti pentru asta. Exemplul clasic este radiodifuziunea publică. Toată lumea poate viziona, dar doar unii donează. Dacă suficienți oameni beneficiază de acest serviciu, serviciul se prăbușește. Problema apare ori de câte ori un bun nu este excluzibil, ceea ce înseamnă că nu poți împiedica cu ușurință oamenii să îl utilizeze.

Parazitismul este o problemă de acțiune colectivă. Fiecare individ are un stimulent să-i lase pe ceilalți să plătească. Dacă toată lumea raționează în acest fel, bunul este suboferit sau nu este oferit deloc. Apărarea națională, aerul curat și parcurile publice se confruntă cu această problemă. La fel și grupurile mici, cum ar fi un proiect de echipă în care un membru nu contribuie.

Soluțiile includ impozite, taxe obligatorii și presiune socială. Guvernele furnizează adesea bunuri publice direct, deoarece piețele nu le oferă suficient. În grupurile mai mici, monitorizarea și normele comune pot reduce parazitismul. Problema nu este niciodată rezolvată pe deplin. Este gestionată.

Exemple

• Donații pentru radiodifuziunea publică
• Reprezentare sindicală fără cotizații
• Proiecte de grup cu persoane care nu contribuie
• Apărare națională
• Aer și apă curate