O sută de dolari cumpără mai puțin astăzi decât acum douăzeci de ani. Această scădere este o pierdere a puterii de cumpărare, cantitatea de bunuri și servicii pe care o poate cumpăra o unitate de monedă. Inflația erodează puterea de cumpărare. Deflația o crește. Salariile pot crește, dar dacă prețurile cresc mai repede, lucrătorii sunt într-o situație mai proastă în termeni reali.

Economiștii fac distincție între valorile nominale și cele reale. Salariile nominale sunt ceea ce se vede pe un salariu. Salariile reale se ajustează în funcție de inflație și reflectă ceea ce se poate cumpăra de fapt. Un lucrător care primește o mărire de salariu de 3% atunci când inflația este de 5% a suferit o reducere reală a salariului, chiar dacă numărul nominal a crescut. Guvernele, sindicatele și băncile centrale urmăresc îndeaproape acest decalaj.

Puterea de cumpărare variază, de asemenea, de la o țară la alta. Un dolar este mai bun în Thailanda decât în ​​Elveția. De aceea, economiștii folosesc paritatea puterii de cumpărare, sau PPC, pentru a compara nivelul de trai. PIB-ul Chinei este mai mic decât cel al Statelor Unite la cursurile de schimb ale pieței, dar mai mare atunci când este ajustat pentru PPC, deoarece bunurile și serviciile costă mai puțin acolo. PPC nu este perfectă, dar oferă o imagine mai clară despre cât de mult ajunge de fapt un salariu.

Măsuri conexe

• Salarii reale: salarii nominale ajustate pentru inflație
• Indicele prețurilor de consum: urmărește modificările puterii de cumpărare
• Paritatea puterii de cumpărare: compară monedele în funcție de ceea ce cumpără
• Rata dobânzii reale: rata nominală minus inflația