Un singur vânzător. Fără substituenți apropiați. Noi concurenți blocați să intre. Acesta este un monopol, cea mai concentrată structură de piață din economie. Un monopolist se confruntă cu întreaga curbă a cererii și poate alege combinația preț-cantitate care maximizează profitul. Rezultatul este de obicei prețuri mai mari și producție mai mică decât ar oferi o piață competitivă.

Monopolurile apar din mai multe motive. Unele sunt naturale: nu are sens să construiești două rețele de apă concurente într-un singur oraș. Unele sunt legale: brevetele acordă monopoluri temporare pentru a încuraja inovația. Unele sunt strategice: o firmă își poate alunga rivalii prin prețuri de prădătoare. Iar unele sunt create prin licențe guvernamentale sau prin controlul asupra unei resurse cheie.

Nu toate monopolurile sunt dăunătoare. O companie farmaceutică care cheltuiește miliarde pentru a dezvolta un nou medicament are nevoie de protecție prin brevet pentru a-și recupera investiția. O companie de utilități care deservește fiecare gospodărie dintr-o regiune poate realiza economii de scară pe care rivalii mai mici nu le pot realiza. Întrebarea politică nu este dacă monopolurile există, ci dacă puterea lor este controlată de reglementări, legislația concurenței sau amenințarea reprezentată de noile tehnologii. Kodak, Nokia și Blockbuster au învățat această lecție pe calea cea grea.

Tipuri de monopol

• Monopol natural: costuri fixe ridicate, un singur furnizor eficient
• Monopol legal: brevete, licențe, drepturi de autor
• Monopol coercitiv: bariere la intrare create de firmă
• Monopol guvernamental: deținut de stat sau aprobat de stat