Nu toată lumea contează. Un profesor pensionar, un student cu normă întreagă și un părinte care stă acasă pentru a crește copiii nu fac parte din forța de muncă. Forța de muncă include doar persoanele care sunt angajate sau caută activ un loc de muncă. Este rezerva din care angajatorii angajează, iar dimensiunea și componența acesteia le spun economiștilor multe despre sănătatea unei economii.

Rata de participare la forța de muncă măsoară ponderea populației în vârstă de muncă din forța de muncă. În Statele Unite, aceasta s-a situat în jurul valorii de 63% în anii 2010, după ce a atins un vârf de aproape 67% la sfârșitul anilor 1990. Rata din Japonia a crescut pe măsură ce tot mai multe femei au intrat pe piața muncii. Rata din Germania a scăzut ușor pe măsură ce populația îmbătrânește. Aceste diferențe reflectă cultura, politicile și demografia.

Când forța de muncă se reduce, întreprinderile se luptă să ocupe locurile de muncă vacante. Salariile cresc, ceea ce poate alimenta inflația. Când aceasta crește mai repede decât crearea de locuri de muncă, șomajul crește. Factorii de decizie politică urmăresc atât rata generală a șomajului, cât și rata de participare, deoarece o rată a șomajului în scădere poate fi înșelătoare dacă oamenii au renunțat pur și simplu să caute un loc de muncă și au abandonat complet forța de muncă.

Cine este numărat

• Lucrători angajați, cu normă întreagă sau cu jumătate de normă
• Șomeri care caută activ un loc de muncă
• Nu sunt luați în considerare: pensionarii, studenții, gospodinele, lucrătorii descurajați
• Rata de participare: forța de muncă împărțită la populația în vârstă de muncă