O fabrică deversează deșeuri într-un râu. În aval, pescarii își pierd captura, iar un oraș își pierde alimentarea cu apă. Fabrica plătește pentru manoperă și materiale, dar nu și pentru daunele pe care le provoacă. Aceste daune reprezintă o externalitate, un cost sau un beneficiu care revine terților care nu au avut niciun cuvânt de spus în tranzacție.

Externalitățile pot fi negative sau pozitive. Poluarea este exemplul clasic negativ. Educația este un exemplu clasic pozitiv: o forță de muncă educată aduce beneficii nu doar elevului, ci și angajatorilor, vecinilor și contribuabililor. Vaccinarea este un alt exemplu. Atunci când se vaccinează suficiente persoane, chiar și cele care nu se vaccinează sunt protejate, un fenomen numit imunitate colectivă.

Piețele tind să producă prea multe bunuri cu externalități negative și prea puține bunuri cu externalități pozitive. Acesta este argumentul economic pentru reglementări, taxe și subvenții. Taxele pe carbon îi fac pe poluatori să plătească pentru emisii. Finanțarea publică pentru educație și cercetare distribuie beneficiile. Atingerea nivelului corect este dificilă, iar luptele politice privind politica de externalitate sunt aprige pe bună dreptate.

Exemple

• Poluarea provenită de la fabrici și vehicule
• Fumul de la mâna a doua
• Educație și vaccinare
• Zgomotul provenit de la aeroporturi și autostrăzi
• Efecte de propagare ale cercetării și dezvoltării