Fosforul nu plutește. Spre deosebire de carbon și azot, nu are fază gazoasă. Ciclul fosforului deplasează acest element prin sol, apă și organisme vii, dar nu intră niciodată în atmosferă. Fosforul provine din roci, care se erodează lent și eliberează fosfat în sol. Plantele îl absorb prin rădăcini. Animalele îl obțin mâncând plante sau alte animale. Când organismele mor, descompunătorii returnează fosforul în sol. O parte din acesta se scurge în râuri și oceane, unde se depune în sedimente și, de-a lungul a milioane de ani, redevine rocă.

Ciclul este lent. Alergia eliberează fosfor într-o rată care limitează creșterea plantelor în multe ecosisteme. De aceea, fosforul este adesea nutrientul limitant în lacurile cu apă dulce. Activitatea umană a schimbat echilibrul. Exploatarea rocilor fosfatice pentru îngrășăminte mută cantități mari de fosfor din rezervele geologice în ferme și căi navigabile. Scurgerile de pe câmpuri și de pe canalizare transportă fosforul în lacuri și apele de coastă, declanșând înflorirea algelor. Când algele mor, descompunerea consumă oxigen, creând zone moarte. Reducerea poluării cu fosfor înseamnă gestionarea utilizării îngrășămintelor și îmbunătățirea tratării apelor uzate.

Caracteristici cheie

• Fără fază atmosferică.
• Provine din meteorizarea rocilor.
• Adesea nutrientul limitant în apa dulce.
• Excesul provoacă înflorire algală și zone moarte.

Fosforul este esențial pentru ADN, membranele celulare și oase. Fără el, viața așa cum o știm nu ar exista. Prea mult din el, în locul nepotrivit, provoacă daune grave.