Populațiile se schimbă de-a lungul generațiilor. Aceasta este evoluția. Schimbarea este determinată de mai multe mecanisme, dar selecția naturală este cea mai faimoasă. Indivizii cu trăsături care îi ajută să supraviețuiască și să se reproducă transmit aceste trăsături mai des. În timp, trăsăturile devin mai frecvente. Charles Darwin și Alfred Russel Wallace au descris mecanismul în 1858, iar Darwin a publicat „Originea speciilor” în anul următor. Dovezile de atunci au fost copleșitoare. Fosilele, ADN-ul și schimbările observate în populațiile vii indică toate aceeași concluzie.

Evoluția nu este progres. Este adaptare la condițiile locale. O trăsătură care ajută într-un mediu poate dăuna în altul. Evoluția nu se întâmplă nici la indivizi. Se întâmplă la populații, de-a lungul generațiilor. Mutațiile creează variație. Selecția o filtrează. Deriva genetică, schimbarea aleatorie a frecvențelor genelor, poate, de asemenea, modela populațiile, în special pe cele mici. Fluxul de gene, mișcarea indivizilor între populații, combină trăsăturile. Împreună, aceste forțe produc diversitatea vieții.

Mecanismele evoluției

• Selecția naturală: supraviețuire și reproducere diferențiate.
• Mutația: sursa de noi variații genetice.
• Deriva genetică: modificări aleatorii în populații mici.
• Fluxul genic: mișcarea genelor între populații.

Evoluția nu este o teorie pusă la îndoială. Este principiul organizator al biologiei, susținut de dovezi din fiecare domeniu care studiază viața.