Un documentar prezintă evenimente, oameni sau probleme reale. Este non-ficțiune, dar nu este obiectiv. Cineastul alege ce să arate, ce să omită și cum să încadreze filmul. Fiecare documentar are un punct de vedere, chiar dacă pretinde neutralitate. Forma este la fel de construită ca ficțiunea, dar este construită din material real. Această tensiune este ceea ce face ca documentarele să fie puternice și controversate.

Documentarele sunt disponibile în multe stiluri. Documentarele observaționale, precum filmele lui Frederick Wiseman, sunt vizionate fără narațiune sau interviuri. Documentarele expozitive, precum filmele despre natură, folosesc narațiunea pentru a explica. Documentarele participative, precum filmele lui Michael Moore, îl plasează pe cineast în poveste. Documentarele reflexive examinează procesul de realizare a filmului în sine. Documentarele performative folosesc experiența și emoția personală. Fiecare stil are propriile convenții și propriile afirmații de adevăr.

Documentarele pot informa, convinge, distra și provoca. Pot expune nedreptatea, pot celebra realizările și pot explora condiția umană. Pot fi filmate pe parcursul anilor, precum Hoop Dreams, sau într-o singură zi. Pot fi realizate cu un smartphone sau cu o echipă completă. Forma este flexibilă și evolutivă. Cele mai bune documentare nu doar înregistrează realitatea. O interpretează.