Tranziția de tip „tăiere” este cea mai elementară tranziție din film. O cadru se termină, iar altul începe. Este bruscă și imediată. Nu există estompare, dizolvare, trecere de la un film la altul. Imaginea pur și simplu se schimbă. Tranziția de tip „tăiere” este atât de comună încât publicul abia o observă. Dar este fundamentul limbajului cinematografic. Fără această tranziție, cinematografia s-ar limita la cadre unice continue.

Montajul funcționează deoarece creierul uman umple golurile. Dacă un personaj se uită la o ușă într-o singură cadru, iar următorul cadru arată ușa, publicul înțelege că personajul se uită la ușă. Acesta este efectul Kuleșov. Semnificația este creată prin juxtapunere, nu prin cadrele individuale. Montajul este un instrument de construire a sensului.

Exista mai multe tipuri de tăieri. O tăiere directă (hard cut) este tranziția standard, imediată. O tăiere cu salt (jump cut) rupe continuitatea prin tăierea între două cadre similare, creând un efect de dezorientare. O tăiere de potrivire (match cut) conectează două cadre printr-o similaritate vizuală sau tematică, cum ar fi tăierea de la os la navă spațială din 2001: Odisee spațială. O tăiere (cutaway) taie la o imagine înrudită, dar separată, apoi revine. Fiecare tip are propriul efect.

Montajul nu este doar o operațiune tehnică. Este o alegere creativă. Momentul, ritmul și plasarea montajelor determină ritmul și senzația unui film. Un editor își câștigă existența știind când să taie și când să întrerupă.