Raportul de aspect descrie relația proporțională dintre lățimea și înălțimea unei imagini. Se scrie ca două numere separate prin două puncte. Raportul clasic de aspect pentru televiziune este 4:3, ceea ce înseamnă patru unități de lățime pentru fiecare trei unități de înălțime. Standardul pentru ecran lat este 16:9. Cinematografia a folosit multe rapoarte de-a lungul deceniilor, inclusiv 1,85:1, 2,39:1 și 1,33:1. Raportul modelează modul în care un regizor compune un cadru și modul în care publicul îl percepe.

Alegerea raportului de aspect nu este neutră. Un raport înalt, precum 4:3, accentuează spațiul vertical, intimitatea și fețele. Poate părea închis sau clasic. Un raport larg, precum 2.39:1, accentuează peisajul, scara și mișcarea orizontală. Poate părea epic sau izolant. Wes Anderson folosește cadre simetrice de 1.37:1 pentru unele filme. Christopher Nolan a filmat părți din Cavalerul Negru în IMAX, care este mai aproape de 1.43:1. Forma cadrului face parte din narațiune.

Schimbarea raporturilor de aspect într-un film poate semnala o schimbare în timp, perspectivă sau realitate. În „The Grand Budapest Hotel”, Anderson folosește trei raporturi de aspect diferite pentru trei epoci diferite. În „Dunkirk”, Nolan folosește IMAX pentru luptele aeriene și ecranul lat standard pentru scenele intime. Raportul de aspect nu este doar un cadru tehnic. Este un limbaj vizual.