În ingineria genetică, un vector este un purtător care livrează material genetic într-o celulă gazdă. Este vehiculul care transportă o genă într-o celulă unde aceasta poate fi replicată sau exprimată. Cei mai comuni vectori sunt plasmidele, dar se utilizează și virusuri, cosmide și cromozomi artificiali. Alegerea depinde de dimensiunea genei, de celula gazdă și de scop.

Vectorii au mai multe cerințe. Trebuie să se poată replica în celula gazdă. Trebuie să aibă un marker selectabil, de obicei o genă de rezistență la antibiotice, astfel încât celulele care au preluat vectorul să poată fi identificate. Trebuie să aibă un situs de clonare unde să poată fi inserată gena de interes. Trebuie să fie capabili să livreze gena în compartimentul corect al celulei. Pentru exprimare, au nevoie de un promotor și de alte elemente de reglare.

Vectorii virali sunt utilizați pentru terapia genică. Lentivirusurile își integrează sarcina genetică în genomul gazdei, asigurând o expresie pe termen lung. Adenovirusurile nu se integrează, deci expresia este temporară, dar mai sigură. Virusurile adeno-asociate sunt mici, nepatogene și capabile de expresie pe termen lung în celule care nu se divid. Fiecare are avantaje și riscuri.

Cuvântul „vector” are și un alt înțeles în bolile infecțioase. Un vector este un organism, precum un țânțar sau o căpușă, care transmite un agent patogen de la o gazdă la alta. Cele două înțelesuri sunt corelate: ambele sunt purtătoare. Contextul determină care dintre ele este vorba.