În 1972, a apărut vestea că Serviciul de Sănătate Publică al SUA a studiat sifilisul netratat la sute de bărbați de culoare din Tuskegee, Alabama, timp de 40 de ani, chiar și după ce penicilina a devenit disponibilă. Revelația a șocat publicul și a schimbat cercetarea pentru totdeauna. Bioetica a izvorât din această luare de decizie. Ea examinează întrebările morale ridicate de biologie, medicină și biotehnologie.

Domeniul acoperă o gamă largă de probleme. Consimțământul informat întreabă dacă pacienții și subiecții de cercetare înțeleg la ce sunt de acord. Confidențialitatea întreabă cine deține datele genetice și cine le poate accesa. Echitatea întreabă cine beneficiază de noile terapii și cine este exclus. Editarea genelor întreabă dacă ar trebui să modificăm embrionii umani. Îngrijirea la sfârșitul vieții întreabă cum definim moartea și cine decide când să oprească tratamentul.

Bioetica nu este un singur răspuns. Este un proces de raționament. Patru principii ghidează o mare parte din domeniu: autonomia, beneficența, non-maleficența și dreptatea. Autonomia respectă alegerile pacientului. Beneficența promovează bunăstarea. Non-maleficența evită răul. Dreptatea distribuie în mod echitabil beneficiile și poverile. Aceste principii intră adesea în conflict, iar rezolvarea conflictului necesită judecată.

Comitetele de bioetică revizuiesc protocoalele de cercetare, oferă consultanță spitalelor și elaborează politici. Domeniul nu este abstract. Decide dacă un studiu clinic poate continua, dacă un medicament este aprobat și dacă un pacient poate refuza tratamentul. Miza este personală.