Suspensia conectează caroseria unei mașini la roțile acesteia. Arcurile absorb denivelările. Amortizoarele controlează arcurile. Legăturile mențin roțile la locul lor, permițându-le în același timp să se miște în sus și în jos. Scopul este de a menține anvelopele pe drum și confortul pasagerilor. Aceste două obiective trag adesea în direcții opuse.

Mașinile timpurii foloseau punți solide și arcuri lamelare. Conducerea era dură, iar manevrabilitatea era rudimentară. Suspensia independentă, în care fiecare roată se mișcă singură, a apărut în anii 1930 și s-a răspândit treptat în toate cele patru colțuri. Lonjeroanele MacPherson, brațele duble triunghiulare și configurațiile multilink sunt modelele moderne comune.

Componente de suspensie

• Arcuri: elicoidale, lamelare, pneumatice sau cu bară de torsiune.
• Amortizoare sau lonjere.
• Brațe de control și bucșe.
• Bare antiruliu pentru limitarea ruliului caroseriei.
• Articulații sferice și tije de legătură pentru mișcarea de direcție.

O suspensie moale absoarbe asfaltul accidentat, dar permite caroseriei să se încline în viraje. O configurație rigidă menține mașina plată și receptivă, dar penalizează pasagerii pe drumurile accidentate. Producătorii auto ajustează compromisul pentru cumpărătorul vizat. Mașinile de lux au o înclinație moale. Mașinile sport au o înclinație rigidă. Suspensia pneumatică și amortizoarele adaptive permit acum mașinii să comute între cele două, ajustându-se în milisecunde în funcție de viteză, unghiul de direcție și suprafața drumului.