Astronomii nu pot întinde o ruletă până la stele. În schimb, ei construiesc o scară. Scara distanțelor cosmice este o serie de metode, fiecare calibrată de cea de sub ea. Nicio tehnică singulară nu funcționează pe toate distanțele. Împreună, ele ajung de la Lună până la marginea universului observabil.

Prima treaptă este paralaxa. Orbita Pământului ne schimbă perspectiva asupra stelelor din apropiere, iar această schimbare indică distanța lor. Paralaxa se calculează la aproximativ 10.000 de ani-lumină. Următoarea treaptă folosește variabile cefeide și stele RR Lyrae, ale căror perioade le dezvăluie adevărata strălucire. A treia treaptă folosește supernovele de tip Ia, care sunt suficient de luminoase pentru a fi văzute la miliarde de ani-lumină distanță.

Fiecare treaptă depinde de cea de sub ea. Dacă calibrarea este greșită, tot ce este deasupra ei este și el greșit. De aceea, astronomii se ceartă în legătură cu constanta Hubble. Metode diferite dau răspunsuri ușor diferite, iar discrepanța, numită tensiunea Hubble, ar putea indica o nouă fizică.

Scara nu este o metaforă perfectă. Este mai degrabă ca un lanț de presupuneri, fiecare testată și retestată. Când o verigă se rupe, întregul lanț devine suspect.