În Siberia, în cele două Americi și în anumite părți ale Asiei și Africii, anumite persoane au servit mult timp ca intermediari între comunitatea umană și lumea spiritelor. Termenul de șaman, împrumutat de la tungușii din Siberia, a devenit eticheta generală pentru acest rol. Un șaman intră în stări alterate de conștiință - prin tobe, dans, post sau plante psihoactive - pentru a călători, a recupera informații, a vindeca sau a negocia cu spiritele.

Chemarea este adesea marcată de o criză: boală, vise sau o experiență aproape de moarte care semnalează selecția de către spirite. Urmează antrenamentul, uneori sub conducerea unui practicant mai în vârstă, alteori printr-o încercare solitară. Odată recunoscut, șamanul efectuează ritualuri publice în beneficiul grupului - diagnosticând cauza nenorocirii, recuperând sufletele pierdute, escortând morții sau asigurând succesul la vânătoare. Cosmologia este de obicei stratificată: o lume superioară a spiritelor cerești, o lume de mijloc a vieții obișnuite și o lume inferioară a puterilor ancestrale sau animale.

Interesul modern a produs atât o etnografie atentă, cât și o reinventare populară. Unii practicieni contemporani susțin continuitatea cu tradițiile indigene; alții construiesc în mod deschis forme noi. Cercetătorii continuă să dezbată cât de departe ar trebui să se extindă termenul și dacă experiențele subiacente indică o capacitate umană universală sau tehnici specifice culturii.

În esență, șamanismul tratează granița dintre vizibil și invizibil ca fiind poroasă, iar șamanul ca fiind cel care știe cum să o treacă.