Când două societăți se întâlnesc, niciuna nu rămâne exact la fel. Aculturația descrie schimbările care decurg din contactul susținut: cuvinte noi intră într-o limbă, mâncăruri apar pe masă, iar idei despre orice, de la căsătorie la bani, încep să se schimbe. Direcția influenței este rareori egală. Un grup cu mai multă putere politică sau influență economică tinde să modeleze schimbul, deși partenerul mai slab nu este pur și simplu pasiv. Oamenii împrumută selectiv, adaptând ceea ce iau pentru a se potrivi propriilor nevoi.

Antropologii au distins de mult timp aculturația de asimilare. În aculturație, un grup poate adopta trăsături noi, păstrându-și în același timp propria identitate intactă. Asimilarea merge mai departe, absorbind o minoritate în cultura dominantă până când caracterul distinctiv original dispare. Distincția contează în practică. Comunitățile de imigranți, de exemplu, amestecă adesea obiceiuri noi cu cele vechi de-a lungul generațiilor, fără a dispărea.

Modele comune

• Comerțul, migrația și cucerirea sunt motoarele obișnuite ale contactului.
• Împrumuturile se mișcă în ambele direcții, dar rareori cu viteză egală.
• Cultura materială se schimbă mai repede decât valorile sau credințele profunde.
• Generațiile mai tinere adoptă de obicei trăsături noi înaintea bătrânilor lor.

Studierea aculturației ajută la explicarea motivului pentru care culturile nu sunt niciodată statice. Procesul poate fi gradual sau forțat, pașnic sau violent, iar rezultatele sale depind de cine deține puterea.