Vedele sunt cele mai vechi texte sacre ale hinduismului. Compuse într-o formă timpurie de sanscrită și transmise oral timp de secole înainte de a fi scrise, acestea sunt considerate de hindușii tradiționali ca fiind revelate, mai degrabă decât compuse - shruti, ceea ce a fost auzit.

Patru colecții alcătuiesc nucleul: Rigveda imnurilor dedicate zeilor, Samaveda melodiilor, Yajurveda formulelor sacrificiale și Atharvaveda vrăjilor și riturilor practice. Lor li se atașează straturi ulterioare - Brahmana care explică ritualurile, Aranyaka pentru locuitorii pădurilor și Upanișadele care se îndreaptă spre speculații filosofice despre sine și realitatea ultimă. Împreună, ele formează o vastă literatură care este simultan manual liturgic, antologie poetică și pământ de grâu pentru gândirea indiană ulterioară.

Religia vedică se concentra pe sacrificiul cu foc oferit unor zeități precum Agni, Indra și Soma. Precizia rituală necesita preoți specializați și o pronunție exactă; se credea că o singură silabă pronunțată greșit putea strica ritul. În timp, accentul s-a mutat de la sacrificiul extern la realizarea internă, însă autoritatea Vedelor a rămas.

Chiar și astăzi, sunetul incantației vedice este considerat sacru în sine, independent de semnificația obișnuită.