Călugării se înșiră într-o capelă întunecată și încep o melodie lentă, la unison, care urcă și coboară fără acompaniament instrumental. Această formă de rugăciune cântată este imnul. Frazele melodice repetate transmit cuvinte sacre și ajută la concentrarea minții.

Cântarea gregoriană în biserica occidentală, cântarea bizantină în Orient, cântarea vedică în hinduism și recitarea coranică în islam ilustrează toate această practică. Cântarea poate fi simplă și repetitivă sau foarte elaborată. Ritmul constant și gama melodică limitată fac posibilă o performanță extinsă și încurajează o stare meditativă.

Cultul modern recuperează uneori cântul pentru efectul său calmant și unificator. Înregistrările au adus repertorii antice unor noi publicuri. Fie că este interpretat de coruri instruite sau de congregații întregi, cântul leagă respirația, vocea și intenția într-un singur act de devoțiune.

Sunetul însuși devine un vehicul pentru textul sacru.