A sfinți înseamnă a pune deoparte. În sensul biblic, cuvântul are sensul de consacrare - a scoate ceva din uzul obișnuit și a-l dedica lui Dumnezeu. Templele, altarele, preoții și Sabatul erau toate sfințite. Ideea de bază este sfințenia: ceea ce aparține lui Dumnezeu nu trebuie tratat ca fiind ceva comun.

Noul Testament aplică același limbaj oamenilor. Credincioșii sunt descriși ca fiind deja sfințiți prin lucrarea lui Hristos și, în același timp, chemați la sfințire progresivă în viața de zi cu zi. Tensiunea este deliberată. Îndreptățirea declară o persoană dreaptă; sfințirea este procesul pe tot parcursul vieții de a deveni ceea ce spune declarația respectivă. Duhul Sfânt este agentul; mijloacele includ Scriptura, rugăciunea, sacramentele și încurajarea reciprocă a comunității.

Diferite tradiții prezintă procesul în mod diferit. Unele așteaptă o a doua experiență distinctă de sfințire deplină; altele văd o creștere treptată în har, marcată de o conformare crescândă la Hristos. Toți sunt de acord că scopul nu este auto-îmbunătățirea morală în sine, ci o viață care reflectă caracterul Dumnezeului care este sfânt.

Când un obiect sau o persoană este sfințită, ceea ce este obișnuit este revendicat pentru un scop superior. Cuvântul poartă în continuare această însemnătate.