Pipăitul este simțul care detectează presiunea, temperatura, vibrațiile și durerea prin intermediul receptorilor din piele și din țesuturile mai profunde. Este esențial pentru manipularea obiectelor, evitarea rănilor și menținerea conexiunii sociale.

Diferite tipuri de receptori răspund la caracteristici diferite: corpusculii Meissner și celulele Merkel la atingere ușoară, corpusculii Pacini la vibrații, terminațiile nervoase libere la temperatură și durere. Semnalele călătoresc prin măduva spinării către talamus și apoi către cortexul somatosenzorial, unde se menține o hartă a suprafeței corpului. Densitatea receptorilor variază dramatic; vârfurile degetelor și buzele sunt mult mai sensibile decât spatele.

Atingerea nu este un singur simț, ci o familie de canale corelate. Atingerea afectivă, mediată de fibre specializate, contribuie la calitatea emoțională a contactului social. Durerea, deși adesea grupată cu atingerea, are propriile căi și poate fi modulată prin atenție, așteptare și control descendent din partea creierului. Pierderea senzației tactile afectează grav dexteritatea și siguranța.

Raportul continuu al pielii despre contactul cu lumea este simțul tactil.