Ființele umane sunt animale sociale. Nevoia de afiliere este motivul pentru a forma și menține relații pozitive cu ceilalți și pentru a se simți acceptat ca parte a unui grup.

Nevoia apare devreme. Sugarii caută apropierea de îngrijitori; copiii leagă prietenii; adulții investesc în parteneriate romantice, familii și comunități. Atunci când nevoia este frustrată - prin respingere, izolare sau singurătate cronică - urmează suferința. Studiile de laborator arată că până și o scurtă excluziune socială activează regiunile creierului asociate cu durerea fizică. În schimb, relațiile de susținere amortizează stresul și prezic o sănătate fizică și mentală mai bună pe tot parcursul vieții.

Există diferențe individuale. Unele persoane au o nevoie cronică mai mare de afiliere și caută contacte sociale mai frecvente; altele se mulțumesc cu legături mai puține și mai profunde. Factorii situaționali contează și ei: amenințarea și incertitudinea cresc adesea dorința de afiliere, un model vizibil în modul în care străinii vorbesc între ei în timpul unei crize.

Afilierea nu este același lucru cu popularitatea sau statutul. Este cerința mai discretă de a nu înfrunta viața complet singur.