Un legislator care deține cuvântul pentru a amâna sau bloca un vot practică un obstrucționare a votului. Tactica exploatează regulile care permit dezbateri prelungite, cu excepția cazului în care o majoritate superioară votează pentru a le pune capăt.

În Senatul Statelor Unite, obstrucționarea legislativă a devenit un instrument obișnuit de influență a minorității. Discursul continuu era odată necesar; practica modernă se bazează adesea pe simpla amenințare a unei dezbateri prelungite. Regulile de închidere stabilesc pragul pentru întreruperea discuțiilor. Apărătorii numesc obstrucționarea legislativă o protecție a drepturilor și deliberării minorităților; criticii o numesc o rețetă pentru un blocaj care frustrează domnia majorității.

Alte legislative au adoptat sau au respins mecanisme similare. Propuneri de reformă apar periodic atunci când tactica frustrează o majoritate nou aleasă. Existența obstrucționismului modelează strategia legislativă, încurajând coaliții mai largi sau descurajând introducerea unor măsuri controversate.

Un singur senator hotărât poate în continuare să forțeze camera să cheltuiască timp și capital politic.