Justiția este tratamentul corect și imparțial al indivizilor. Este unul dintre cele mai vechi și mai contestate concepte din filosofia politică. Platon a definit justiția ca fiind fiecare parte a sufletului sau a orașului care își face treaba corectă. Aristotel a distins justiția distributivă, care privește alocarea echitabilă a bunurilor, de justiția corectivă, care privește restituirea a ceea ce a fost luat. Juriștii romani au definit justiția ca fiind voința constantă de a da fiecărei persoane ceea ce i se cuvine. Dezbaterile moderne se concentrează pe ceea ce li se cuvine oamenilor și de ce.

John Rawls a susținut că dreptatea este echitate. Principiile dreptății ar trebui alese în spatele unui văl de ignoranță, unde nimeni nu-și cunoaște locul în societate. Din această poziție, agenții raționali ar alege libertăți fundamentale egale și ar aranja inegalități pentru a-i avantaja pe cei mai puțin avantajați. Robert Nozick nu a fost de acord, argumentând că dreptatea se referă la drepturi și transfer, nu la tipare. Amartya Sen a subliniat capacitățile, libertățile reale pe care oamenii le au de a face și de a fi ceea ce prețuiesc. Teoreticienii feminiști și critici ai rasei au arătat cum dreptatea a fost refuzată femeilor și minorităților. Dreptatea nu înseamnă doar distribuție. Este vorba despre recunoaștere, participare și putere.

Dimensiunile justiției

• Distributiv.
• Corectiv.
• Procedural.
• Restaurativ.

Dreptatea nu este același lucru cu egalitatea. Tratamentul egal poate fi nedrept dacă oamenii au nevoi diferite. Întrebarea este întotdeauna: egalitate în ce privință?