Atitudinea pe care o adoptă o scriere față de subiectul și publicul său este tonul său. Tonul poate fi serios, ironic, jucăuș, detașat, urgent sau melancolic. Este transmis prin alegerea cuvintelor, structura propozițiilor, imagini și poziția generală pe care o adoptă naratorul sau vorbitorul. Două relatări ale aceluiași eveniment pot părea complet diferite din cauza diferențelor de ton.

Cititorii percep rapid tonul, adesea înainte de a-l putea numi. Un ton formal creează distanță; un ton conversațional invită la intimitate. Ironia depinde de o discrepanță între sensul literal al cuvintelor și atitudinea din spatele lor. Inconsecvența tonului poate crea confuzie sau poate amuza, în funcție de intenția pe care o prezintă.

Scriitorii controlează tonul în mod deliberat atunci când revizuiesc, ascultând cu atenție nuanța emoțională și intelectuală a fiecărui pasaj. În literatură, tonul este unul dintre principalele mijloace prin care un autor modelează experiența cititorului. Recunoașterea tonului este, prin urmare, o abilitate fundamentală a lecturii atente.