Extincția este slăbirea și, în cele din urmă, dispariția unui răspuns condiționat atunci când stimulul condiționat este prezentat în mod repetat fără stimulul necondiționat sau când un comportament întărit nu mai este întărit.

În condiționarea clasică, un ton care odinioară prezicea prezența hranei își pierde puterea de a provoca salivație dacă hrana nu mai este prezentă. În condiționarea operantă, o apăsare de pârghie care odinioară producea pelete scade treptat atunci când acestea se opresc. Extincția nu este același lucru cu uitarea sau dezvățarea; asocierea inițială rămâne adesea latentă. Recuperarea spontană poate avea loc după o perioadă de odihnă, iar reînvățarea este de obicei mai rapidă decât achiziția inițială.

Extincția stă la baza terapiilor de expunere pentru tulburările de anxietate. Prin confruntarea cu stimulul temut fără rezultatul negativ așteptat, pacientul învață o nouă asociere de siguranță care concurează cu vechea frică. Procesul necesită o gestionare atentă; extincția incompletă sau revenirea la contextul inițial pot restabili răspunsul.

Extincția ne învață că un predictor odinioară fiabil nu mai este fiabil. Comportamentul se adaptează în consecință.