Trei companii aeriene controlează majoritatea rutelor de-a lungul Pacificului. Patru firme domină piața globală a smartphone-urilor. O mână de bănci gestionează majoritatea creditelor corporative. Acestea sunt oligopoluri: piețe în care câțiva vânzători mari reprezintă cea mai mare parte a producției. Trăsătura definitorie este interdependența. Fiecare firmă știe că deciziile sale privind prețurile și producția vor provoca un răspuns din partea rivalilor.

Această interdependență face ca oligopolul să fie cea mai complexă structură de piață de analizat. Firmele pot concura agresiv, scăzând prețurile. Sau pot colabora, explicit sau tacit, pentru a menține prețurile ridicate. Cartelurile precum OPEC sunt acorduri coluzive formale. Coluziunea tacită, în care firmele pur și simplu urmăresc prețurile reciproce, este mai greu de detectat și de urmărit penal. Teoria jocurilor este instrumentul natural pentru studierea acestor situații, deoarece cea mai bună mișcare a fiecărei firme depinde de ceea ce fac celelalte.

Oligopolurile nu sunt întotdeauna dăunătoare pentru consumatori. Rivalitatea poate stimula inovația, așa cum au demonstrat Samsung și Apple în cazul smartphone-urilor. Dar atunci când firmele concurează pe marketing mai degrabă decât pe preț, consumatorii pot plăti mai mult fără a obține mult mai mult. Autoritățile antitrust supraveghează îndeaproape piețele oligopolistice, blocând fuziuni care ar reduce numărul de jucători semnificativi de la cinci la patru sau de la patru la trei.

Trăsături de oligopol

• Puțini vânzători mari
• Interdependența în luarea deciziilor
• Bariere la intrare
• Potențial de coluziune
• Concurența fără bază de preț