Totul costă mai mult. Cafeaua pe care o cumperi în fiecare dimineață, chiria, biletul de autobuz. Când prețurile cresc în întreaga economie pentru o perioadă susținută, aceasta este inflație. Aceasta erodează puterea de cumpărare: același salariu cumpără mai puțin decât acum un an. Băncile centrale își propun să mențină inflația scăzută și stabilă, de obicei în jurul a 2% pe an.

Inflația provine din două direcții principale. Inflația bazată pe cerere apare atunci când cheltuielile depășesc producția: prea mulți bani urmăresc prea puține bunuri. Inflația bazată pe costuri apare atunci când costurile de producție cresc, cum ar fi o creștere bruscă a prețului petrolului sau o creștere a salariilor, iar întreprinderile transferă aceste costuri către consumatori. În practică, ambele forțe operează adesea simultan.

Inflația ușoară este normală și chiar benefică. Aceasta unge roțile pieței muncii, permițând ajustarea salariilor fără reduceri nominale. Inflația ridicată este distructivă. Pedepsește economisitorii, distorsionează investițiile și obligă băncile centrale să majoreze brusc ratele dobânzilor, ceea ce poate declanșa recesiuni. Stagflația din anii 1970, cu inflație ridicată și șomaj ridicat, a fost o lecție dureroasă despre cât de greu poate fi inflația de controlat odată ce se instalează.

Cauze și efecte

• Atragerea cererii: cheltuieli prea mari
• Creșterea costurilor: creșterea costurilor de producție
• Încorporat: așteptări privind inflația viitoare
• Câștigători: debitori, deținători de active
• Perdanți: economisitori, pensionari cu venit fix