O cercetătoare vrea să știe dacă un nou medicament reduce tensiunea arterială. Ea administrează medicamentul unui grup și un placebo altuia. Ea măsoară tensiunea arterială în ambele grupuri. Singura diferență dintre ele este medicamentul. Acesta este un experiment: o metodă de cercetare în care variabilele sunt manipulate pentru a determina cauza și efectul.

Caracteristica cheie este controlul. Prin repartizarea aleatorie a participanților la anumite condiții, cercetătorul poate fi sigur că orice diferență de rezultate este cauzată de manipulare, nu de diferențe preexistente. Repartizarea aleatorie este ceea ce diferențiază un experiment adevărat de un studiu corelațional. Corelația arată că două lucruri variază împreună. Experimentul arată că unul îl provoacă pe celălalt.

Experimentele au limitări. Pot fi impracticabile, lipsite de etică sau artificiale. Nu poți atribui aleatoriu oamenilor țigări. Nu poți studia cu ușurință efectele pe termen lung într-un laborator. Și chiar și experimentele bine concepute pot fi influențate de caracteristicile cererii, unde participanții ghicesc ipoteza și își schimbă comportamentul. Procedura dublu-orb, în ​​care nici participantul, nici experimentatorul nu știu cine a primit tratamentul, este o modalitate de a reduce această influență. Metoda este puternică, dar nu este magică.