Băncile nu pot accepta un client fără să știe cine este acesta. „Cunoaște-ți clientul” sau KYC este setul de reguli și proceduri care impun instituțiilor financiare să verifice identitățile, să înțeleagă natura afacerii unui client și să evalueze riscul de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. Este o obligație legală, nu o politețe.

Procesul are mai mulți pași. Identificarea clientului colectează un act de identitate emis de guvern, o dovadă a adresei și un număr de identificare fiscală. Due diligence-ul clienților evaluează profilul de risc al clientului pe baza ocupației, sursei de fonduri și tiparelor de tranzacții așteptate. Due diligence-ul sporit se aplică clienților cu risc ridicat, cum ar fi persoanele expuse politic sau întreprinderile din industriile cu utilizare intensivă a numerarului. Monitorizarea continuă urmărește tranzacțiile în funcție de tiparul așteptat și semnalează orice anomalie.

KYC este scump. Băncile cheltuiesc miliarde pe sisteme de verificare a identității, analiști și personal de conformitate. De asemenea, îi frustrează pe clienți, care trebuie să furnizeze documente și să răspundă la întrebări. Dar alternativa este mai rea. Băncile care nu respectă principiile KYC se confruntă cu amenzi, pierderea licențelor și daune la reputație. În 2012, HSBC a plătit 1,9 miliarde de dolari pentru eșecurile KYC care au permis cartelurilor de droguri să spele bani prin conturile sale.

Regulile variază în funcție de țară, dar respectă standardele stabilite de Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI). Statele Unite le implementează prin intermediul Legii PATRIOT din SUA și al regulamentelor FinCEN. Uniunea Europeană are propriile directive anti-spălare a banilor. Băncile transfrontaliere trebuie să le respecte pe toate.