O casă de compensare este o instituție intermediară care decontează tranzacțiile între bănci. Aceasta se află la mijloc, primind instrucțiuni de plată de la o bancă și transmițându-le către alta, apoi compensând obligațiile și transferând diferența. Casele de compensare reduc numărul de tranzacții și suma de bani care trebuie să circule.

Prima casă de compensare a fost Casa de Compensare din New York, fondată în 1853. Înainte de aceasta, băncile schimbau cecuri individual, trimițând mesageri înainte și înapoi prin oraș. Casa de compensare centraliza procesul. Băncile se întâlneau zilnic, schimbau cecuri și achitau diferența netă. Era mai rapid și mai sigur.

Casele de compensare moderne sunt electronice. Casa de compensare operează CHIPS, care decontează plăți internaționale mari în dolari, și RTP, o rețea de plăți în timp real. Rezerva Federală operează Fedwire și FedACH. Depository Trust and Clearing Corporation decontează tranzacțiile cu valori mobiliare. Fiecare se ocupă de un tip diferit de tranzacție, dar principiul este același: compensarea obligațiilor, achitarea diferenței, reducerea riscului.

Casele de compensare gestionează și riscurile. Dacă o bancă dă faliment în timpul procesului de decontare, este posibil ca aceasta să fie nevoită să acopere deficitul. De aceea, casele de compensare solicită garanții și stabilesc standarde de membru. În timpul crizei din 2008, falimentul unui membru major de compensare ar fi putut îngheța întregul sistem. Băncile centrale au intervenit pentru a preveni acest lucru. Casele de compensare sunt prea importante pentru a da faliment.