Relativismul cultural susține că o cultură ar trebui înțeleasă în termenii săi proprii, nu judecată după standardele alteia. Ideea a apărut la începutul secolului al XX-lea, fiind asociată mai ales cu Franz Boas și studenții săi, ca răspuns la cadrele rasiste și evoluționiste care dominau antropologia la acea vreme. Boas susținea că fiecare cultură are propria istorie și logică și că compararea lor pe o singură scară a progresului era atât o știință proastă, cât și o etică proastă.

Relativismul nu înseamnă că orice este permis. Este o poziție metodologică: suspendarea judecății suficient de mult timp pentru a învăța cum văd oamenii înșiși lumea. Aceasta nu necesită aprobarea fiecărei practici. Antropologii disting relativismul metodologic, un instrument de cercetare, de relativismul moral, afirmația că nicio practică nu poate fi vreodată criticată. Majoritatea antropologilor activi adoptă primul și îl resping pe cel de-al doilea.

De ce contează

• Corectează prejudecățile etnocentrice din cercetare.
• Forțează atenția asupra contextului și semnificației locale.
• Nu scuză prejudiciile sau încălcările drepturilor omului.
• Rămâne unul dintre angajamentele etice centrale ale disciplinei.

A înțelege corect relativismul este o chestiune de echilibru. Ideea este să înțelegi înainte de a judeca, nu să eviți judecata pentru totdeauna.