Arheologia reconstituie societățile umane din trecut din ceea ce au lăsat în urmă. Vasele sparte, zidurile îngropate, oasele măcelărite, grăuntele de polen și uneltele abandonate, toate acestea poartă informații. Arheologii nu sapă la întâmplare. Ei studiază peisajele, citesc imagini din satelit și prelevează probe cu atenție înainte ca o mistrie să atingă solul. Contextul contează la fel de mult ca obiectul în sine: unde a fost găsit ceva, ce se afla lângă el și din ce strat provenea.

Disciplina se întinde pe preistoria profundă și pe istoria recentă. Unii arheologi studiază unelte de piatră de acum milioane de ani; alții excavă fabrici sau adăposturi de sclavi din secolul al XIX-lea. Metodele includ stratigrafia, datarea cu radiocarbon, analiza reziduurilor și, din ce în ce mai mult, studii ADN și izotopice. Excavațiile sunt distructive, așa că înregistrarea este meticuloasă, iar publicarea este o obligație etică. Multe proiecte implică acum comunitățile descendente în deciziile cu privire la ce să sape și ce să expună.

Instrumentele de bază ale meseriei

• Studii și teledetecție pentru localizarea amplasamentelor fără săpături.
• Săpături stratigrafice pentru stabilirea secvenței și asocierii.
• Metode de datare de la radiocarbon la dendrocronologie.
• Analiza de laborator a artefactelor, solurilor și reziduurilor organice.

Fiecare excavare distruge situl pe care îl studiază. Acest fapt influențează modul în care arheologii își planifică, înregistrează și își împărtășesc munca.