Învățarea prin imitație îi învață pe roboți prin demonstrație. Un om execută o sarcină, iar robotul învață să o copieze. În loc să programeze fiecare mișcare, robotul observă și imită. Acesta este modul în care oamenii învață unii de la alții și devine un instrument puternic în robotică.

Cea mai simplă formă este clonarea comportamentală. Robotul înregistrează acțiunile omului și antrenează o politică pentru a le reproduce. Aceasta funcționează pentru sarcini simple, dar eșuează atunci când robotul întâlnește o situație care nu se află în datele de antrenament. Metodele mai avansate utilizează învățarea inversă prin consolidare, în care robotul deduce scopul din spatele demonstrației și învață o funcție de recompensă. Altele folosesc învățarea cu câteva schimbări pentru a generaliza dintr-o mână de exemple.

Unde ajută învățarea prin imitație

• Sarcini de asamblare cu control subtil al forței.
• Treburi în bucătărie, cum ar fi felierea și turnarea mâncărurilor.
• Condus și navigație.
• sutura chirurgicală și manipularea instrumentelor.
• Sarcini greu de descris, dar ușor de demonstrat.

Învățarea prin imitație nu înlocuiește programarea. Este un complement. Un robot ar putea învăța mișcarea brută dintr-o demonstrație și detaliile fine prin încercări și erori. Provocarea o reprezintă datele. Colectarea demonstrațiilor de înaltă calitate consumă mult timp. Sistemele de teleoperare cu feedback haptic facilitează acest proces. Simularea permite robotului să exerseze mii de variații. Visul este un robot care privește un om o dată și poate repeta sarcina în mod fiabil. Acel vis se apropie, dar nu a fost încă prezent.