O predică este un discurs religios rostit ca parte a unui serviciu religios. Rădăcinile sale se află în practica sinagogală de a citi Scriptura și de a oferi interpretare, o practică pe care Isus însuși a urmat-o în Nazaret. Biserica primară a continuat modelul; scrisorile lui Pavel erau deja citite cu voce tare, iar învățătorii s-au ridicat curând pentru a le explica și a le aplica.

Forma variază foarte mult. Unele tradiții favorizează o expunere verset cu verset, care rămâne apropiată de textul ales. Altele preferă discursuri tematice care se bazează pe mai multe pasaje. Lungimea, stilul și temperatura emoțională diferă în funcție de cultură și confesiune. Ceea ce rămâne constant este afirmația că cuvântul rostit, atunci când este unit cu cuvântul scris, poate deveni un mijloc de har. Predicatorul nu este în primul rând un animator sau un lector, ci un slujitor al textului și al congregației.

Marile predici au modelat istoria - cele ale lui Augustin, ale lui Hrisostom, ale lui Luther, ale lui Wesley, ale lui King. Majoritatea predicilor, însă, sunt obișnuite, pregătite săptămână de săptămână pentru congregații obișnuite. Eficacitatea lor este greu de măsurat și ușor de supraestimat sau de ignorat. Totuși, practica persistă deoarece comunitățile continuă să creadă că Dumnezeu vorbește în continuare prin vorbire umană atunci când aceasta este legată de Scriptură și oferită cu credință.

O predică se termină, dar lucrarea ei, dacă are vreuna, continuă în viețile celor care au ascultat-o.